Clinica LIFE este singura clinica din Calaraşi care vã poate oferi expertizã in diagnosticul şi tratamentul piciorului diabetic, echipa noastra medicala, cu vasta experienta in domeniu, aplicȃnd cele mai noi informatii medicale şi tehnici chirurgicale.

 

Diabetul zaharat reprezintã o problemã majorã de sãnãtate publicã. Se estimeaza cã in toatã lumea existã peste 500 milioane de pacienţi diabetici. In Romania peste 10% din populaţie are diabet; in plus, se considera ca pentru fiecare pacient diabetic cunoscut, existã cel puţin incã unul nediagnosticat.

Evoluţia diabetului este lentã, insidioasã dar complicaţiile pe care le genereazã sunt grave, afectȃnd toate organele:

  • Inima: cardiopatie ischemicã, infarct miocardic
  • Circulaţia cerebralã: accidente vasculare
  • Ochiul: cataractã, retinopatia diabeticã şi cecitate (orbire)
  • Rinichiul: insuficienţã renalã pȃnã la necesitatea dializei peritoneale sau hemodializã
  • Nervii periferici: neuropatii severe
  • Piciorul diabetic: gangrenã, ulceraţii, deformãri osteoarticulare, etc.

 

Riscul de deces datoritã bolilor cardiovasculare este dublu la pacienţii diabetici faţã de pacienţii fãrã diabet zaharat. Cunoaşterea acestor posibile complicaţii este esenţialã. Diabetul zaharat este o boalã pe care pacientul o va avea toatã viaţa, dar cu un regim alimentar echilibrat şi un stil de viaţã adecvat, boala poate fi foarte bine controlatã, oferind sansa unei vieti perfect normale.

 

Piciorul diabetic este cea mai frecventã complicaţie chirurgicalã a diabetului zaharat. Piciorul diabetic este o entitate patologicã care cuprinde toate leziunile şi modificãrile patologice care apar la nivelul piciorului, adesea insoţite de infecţie. Astfel se pot regãsi leziuni la orice structurã anatomicã a piciorului:

  • Tegumentele prezintã tulburãri trofice, ulcer plantar, rãni superficiale sau profunde.
  • Fanerele – unghiile piciorului sunt ingroşate, friabile şi adeseori prezintã infectii micotice (ciuperci).
  • Afectare vasculara, foarte frecventã, prin micro si macroangiopatie: obturarea vaselor de sȃnge prin ateromatozã severã cu ischemie, stadiul final al obstrucţiei vasculare fiind apariţia gangrenei şi durerilor de intensitate foarte mare, iniţial nocturne ulterior continue, fãrã rãspuns la tratamentul antialgic.
  • Afectare neurologicã cu distrugerea ireversibilã a nervilor membrelor inferioare, mai ales sensibilitatea dureroasã: pacienţii pot avea traumatisme din cele mai severe dar nu simt deloc durerea
  • Afectarea oaselor piciorului cu deformãri osteoarticulare importante (picior Charcot)

 

Gangrena reprezintã moartea tisularã (pielea se innegreşte, apare puroiul  si mirosul fetid), adica afectarea ireversibilã a viabilitãţii ţesuturilor. Gangrena necesitã intervenţie chirurgicalã, care poate fi una minora, de debridare şi eliminare a ţesutului necrozat, sau amputaţia unuia sau mai multor degete, pãnã la amputaţii majore (gambã sau coapsã)

Ingrijirea piciorului diabetic este foarte importanta pentru evitarea amputatiilor, aceste ingrijiri putand fi rezumate in ceea ce denumim “cele 10 porunci ale piciorului diabetic”:

  1. Inspectaţi-vă zilnic picioarele, folosind o oglindă, sau rugaţi o altă persoană să vă ajute.
  2. Spălaţi-vă zilnic picioarele cu grijă.
  3. Ştergeţi-vă picioarele cu atenţie. Umezeala favorizează apariţia micozelor.
  4. Pentru îngrijirea pielii aplicaţi pe picioare creme hidratante. Pielea uscată favorizează apariţia fisurilor care se pot infecta.
  5. Unghiile trebuie pilite pentru a nu avea colţuri ascuţite.
  6. Folosiţi incălţăminte adecvată, fără barete.
  7. Pantofii noi se vor purta progresiv pentru acomodare. Nu umblaţi desculţ sau doar cu ciorapi.
  8. Folosiţi ciorapi care absorb transpiraţia, care permit picioarelor să se aerisească şi să se menţină uscate.
  9. Când aveţi senzaţia de “picioare reci” nu încercaţi să le încălziţi prin apropierea de foc sau folosind cărămizi sau sticle calde deoarece se pot produce arsuri grave.
  10. Prezentaţi-vă imediat la medic atunci când:
    • apar dureri în picioare
    • picioarele şi-au pierdut sensibilitatea
    • apar fisuri, deformări, vezicule, ulceraţii, roşeaţă, hemoragii la nivelul picioarelor
    • apar atrofii musculare la nivelul picioarelor

 

 

Pentru orice leziune (rana) aparuta la nivelul piciorului pacientul diabetic trebuie sa se solicite un consult chirurgical de specialitate. Tratamentul cat mai rapid poate insemna vindecarea. In schimb o evolutie indelungata a ranilor ar putea conduce la amputatii de degete sau chiar de intreg membru inferior.

 

La Clinica LIFE puteti beneficia de consult chirurgical efectuat de medici cu mare experienta in aceasta patologie, aplicand cele mai noi tehnici si cunostinte in domeniu.